top of page

Hrubele lui Ștefan cel Mare

Orașul Panciu reprezintă punctul de plecare pe traseul turistic „Drumul Vinului”, un traseu care însumează aproximativ 70 kilometri de priveliști superbe printre vii, crame şi hrube.

Pe acest traseu turistic, Hrubele Ştefan cel Mare reprezintă un punct de atracţie important, acestea fiind declarate Monument.

Construirea hrubelor este atribuită voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi au fost descoperite în 1949.  Documentar, beciul este atestat la sfârșitul secolului al XVII-lea, un act din 19 august 1700 menționând modul de folosință și proprietarii acestuia – serdarul Ion Costin, fiul marelui logofăt Miron Costin.

hubele-stefan-cel-mare-1-300x199.jpg

Săpate la 24 metri adâncime, hrubele sunt construite din pământ lutos și au fost folosite în timpul Primului Război Mondial ca depozit de muniție, inamicii bombardându-le și acoperindu-le cu pământ. Beciurile au rămas însă intacte și au fost redescoperite abia în anul 1953, datorită unei surpări în partea de sus a beciurilor. În acelaşi an s-a realizat şi instalaţia de electrificare a acestora, hrubele fiind transformate în spaţii pentru păstrarea vinurilor.  Din galeria principală, care măsoară 500 metri, pleacă alte 36 de galerii, însumând peste 3 kilometri.

Din anul 1968 s-a început popularea lor cu butelii de şampanie pentru învechire. După anul 1968, lungimea galeriilor a fost extinsă cu înca 3.000 metri, acestea putând adaposti peste 3 milioane de sticle.  Temperatura din galerii, constanta tot timpul anului, este situată între 11-12 grade Celsius.

PIC_0131.jpg
PIC_0132.jpg

Erasmus+VET

Titlul proiectului : "Experiență si competențe profesionale prin practică europeană" 2020-1-RO01-KA102-079614

Organizație de trimitere : Liceul Teoretic "Ioan Slavici"
Realizator al site-ului : Ghiujan Costin-Daniel

Profesor coordonator : Bratu Florin

bottom of page